Dinamo,** Spitalul de Urgență

Redactor:
Dragos Ene
Dinamo,** Spitalul de Urgență
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu doi antrenori plecați de la echipă după doar trei luni de la
startul sezonului, Dinamo respectă din plin tradiția ultimilor ani.
Concret, în ultimii zece ani, la formația din „Ștefan cel Mare” au
avut loc nu mai puțin de 17 schimbări de antrenor.

Vântul schimbării pe banca tehnică a fost resimțit cel mai aspru
de către tehnicienii lui Dinamo mai ales în sezoanele 2007-2008,
când vestiarul a avut cinci antrenori diferiți, și 2002-2003, sezon
de asemenea furtunos, cu patru schimbări de antrenor.

Trei meciuri și la
revedere

Cea mai rapidă destituire de pe banca tehnică a echipei s-a
întâmplat în 2002, an în care Ion Moldovan a fost dat afară după
numai trei etape disputate, probabil recordul negativ din toată
Liga I în ultimele câteva decenii.

Țălnar, dat afară și apoi
reinstalat

Tot un record a fost stabilit și de către Cornel Țălnar, care a
fost demis în 2008 după patru meciuri din returul acelui sezon,
apoi a revenit pe banca tehnică a echipei pentru finalul de
campionat, înlocuindu-l pe Gheorghe Mulțescu, în etapa a 27-a.
Revenirea a fost se pare de bun augur pentru roș-albi, Țălnar
reușind să îndeplinească obiectivul echipei, clasarea pe un loc ce
permitea participarea în cupele europene și mai ales să împiedice
marea rivală Steaua să câștige un titlu de campioană chiar pe
stadionul din Ștefan cel Mare.

Andone l-a învins și pe Dinu în
ultimii zece ani

Există și exemple fericite la Dinamo. Ioan Andone e cel mai bun,
pentru că, în această statistică el apare ca fiind tehnicianul cu
cele mai multe meciuri prinse pe banca alb-roșie. 2003‑2004,
2004-2005, 2005‑2006 (etapele 1-15) sunt sezoanele pe care le-a
prins Ando în „Ștefan cel Mare”.

Interesant este că, în ultimii zece ani, „Fălcosul” l-a depășit
și pe Cornel Dinu, care a antrenat în sezoanele 1999-2000,
2000-2001 și 2002-2003 (etapele 8 și 18).

Antrenorii ultimilor zece ani la Dinamo:

Cornel Dinu
Ioan Andone
Florin Marin
Ion Marin
Cornel Țălnar
Walter Zenga
Mircea Rednic
Ion Moldovan
Gheorghe Mulțescu

Mulțescu ar reveni în
„Groapă”

Gheorghe Mulțescu spune că ar accepta o discuție cu acționarii
dinamoviști pentru preluarea băncii tehnice. „Aș discuta cu
acționarii lui Dinamo dacă aceștia îmi vor propune să vin la
echipă. Data trecută când am fost în discuții, acționarii negociau
și cu Mircea Lucescu. Vă dați seama ce autoritate aveam eu. Acum
pot sta liniștit, că Lucescu nu mai e interesat de Dinamo”, a
declarat Mulțescu.

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Stăpânii de pisici sau câini au interzis. Sunt amenzi uriașe pentru toți proprietarii
Stăpânii de pisici sau câini au interzis. Sunt amenzi uriașe pentru toți proprietarii
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
De unde se ridică permisul suspendat? Acte necesare pentru redobândirea carnetului auto
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×